Revista 10.000 î.Hr

Deși există o încercare de a face din aceasta o poveste personală, este vorba despre ceea ce am crezut că ar fi: Vederi incredibile populate cu o combinație de temple antice, piramide, mamuți lânoși și o distribuție de (CGI) mii.

Acum două săptămâni mi-am postat gândurile despre 10.000 î.Hr. pe baza a ceea ce văzusem până acum și la panelul pentru film de la WonderCon, iar unul dintre cuvintele care mi-au venit în minte cu privire la ceea ce avea în minte regizorul Roland Emmerich pentru acest film a fost „spectacol”.

Oh, și se străduiește atât de greu să fii la înălțimea acelui cuvânt.

Cel mai bun despre care pot spune 10.000 î.Hr este că nu a fost la fel de rău pe cât mă așteptam să fie.

Filmul se deschide cu eroul nostru ca un băiat tânăr într-un sat care depinde de vânătoarea anuală de mamuți de lână pentru hrană. Se pare că în fiecare an sunt din ce în ce mai puțini și că modul de viață al micului sat se apropie de sfârșit. O fată tânără al cărei sat a fost jefuit este adusă la acesta ca singura supraviețuitoare. Caracteristica ei definitorie este că are ochi albaștri uimitoare.

Și femeia bătrână care funcționează ca șamanul acestor oameni prezice că timpul lor de vânătoare de mamuți este aproape de sfârșit iar băiatul care ajunge să ia fata ca partener când vor fi mai mari va fi catalizatorul trecerii de la o epocă la alta. Următorul. Din anumite motive, tatăl băiatului decide că trebuie să plece și să părăsească satul pentru a-i asigura supraviețuirea înainte ca ultimul mamut să fie vânat. Ceea ce speră să realizeze exact nu este clar.

Își părăsește tovarășul de vânătoare, care pare să fie șef al satului și fiul său. Băiatul este tachinat de alții care cred că tatăl său a fost un laș pentru plecare. După ce a fost înstrăinat de grup, există un scurt moment de legătură între el și fată în care el alege ceea ce presupun sa fie Steaua Polara si ii spune asa cum steaua aia nu se misca niciodata si nici nu va inceta sa o iubeasca (sau ceva de genul asta efect).

Aduceți-le la vârsta de aproximativ 20 de ani: este departe și departe copilul satului, dacă nu chiar al întregii planete, și în timp ce el este pasionat și tot, pare să fie un fel de ticălos: un vânător care vrea să fie mare, dar nu chiar până la alin. Oricum, el primește credit pentru că a doborât un mamut mare și lânos și primește sulița albă, mare, de lux. Nu a fost destul de sincer în legătură cu asta și i-l dă înapoi prietenului tatălui său, deși i-a fost greu, pentru că câștigarea suliței însemna că va câștiga și copilul.

La scurt timp după aceea, băieții răi prevăzuți apar și răpesc cea mai mare parte a orașului în orice scopuri nefaste și o iau cu ei. Liderul acestor tipi este destul de luat de ea (ok, numele ei este Evolet, jucat de Camilla Belle).

Tânărul (numit D'Leh și interpretat de Strâmtoarea Steven) hotărăște să o salveze. Așa că el, prietenul tatălui său și un alt tânăr lăsat în urmă și-au propus să-i dea de urmă pe cei răi și să-i salveze pe toți.

Acum, am spus deja că nu a fost atât de rău pe cât credeam, dar, pe de altă parte, chiar nu mi-a păsat prea mult nici măcar de cele două personaje principale. Emmerich nu a făcut prea multă treabă (deși era evident că a încercat) să ne facă să simțim tot ceea ce este legat de acești doi și s-au simțit cam ca niște manechine animate pentru mine. Pentru a acorda filmului meritul cuvenit spre final, ei s-au simțit puțin mai învățați, dar în general m-am cam plictisit de toată treaba.

Un lucru care mi s-a părut destul de amuzant au fost câteva scene foarte lungi care măturau, încercuiau peisaje, care păreau luate direct din stapanul Inelelor manual de realizare a filmelor. Dincolo de asta, mamuții CGI păreau ok, dar acel tigru gigantic cu dinți de sabie mi se părea destul de fals.

Și da, într-o scenă au fost atacați de păsări uriașe.

Le-am auzit denumite „pui gigantici”, dar pentru mine seamănă mai mult cu struți uriași. Chiar aș fi preferat ceva șopârlă, dar hei, sunt doar eu.

Acest grup mic ajunge să se întâlnească cu altul și se știe că se vor război cu oamenii din marele oraș piramidal. Într-o scenă care mi-a râs, acest mare războinic înspăimântător care conduce cea mai dură bandă de războinici din zonă se duce la D'Leh și îi spune traducătorului:

— Arată tânăr.

La care D'Leh răspunde:

- Sunt mai în vârstă decât par.

Așadar, în timp ce războinicul acerb era puternic, el trebuie să fi fost, de asemenea, ușor de convins, deoarece asta era suficient de bun pentru el.

Când au ajuns în sfârșit în orașul uriaș, am fost distras de faptul că știam că mă uitam la o imagine lungă după alta la nimic altceva decât CGI total. Nu arăta îngrozitor, ține cont, dar am verificat puțin în timpul acele scene.

Un alt lucru care a ieșit în evidență a fost că nu cred că am văzut un film cu atâta violență și haos, inclusiv oameni aruncați. cladiri sa piarda 20 de etaje pana la moarte, ciocane mari folosite ca arme mortale, cutite, suliti si alte lucruri ascutite ca unelte de moarte... toate destul de folosite fără ca o picătură de sânge să fie văzută.

Ah, bucuriile unui film PG-13.

Și în timp ce nu voi da sfârșitul, așa cum eram pe cale să dau 10.000 î.Hr cel cel mai mic de respect datorită modului în care filmul părea să se încheie, a dispărut într-o pufă de fum în așa fel încât să mă facă să râd în hohote în teatru.

A fost îngrozitor? Nu. A fost distractiv? Ușor. S-ar putea chiar să-ți placă, dar am crezut că este destul de slab.

Evaluarea noastră:

2,5 din 5 (Destul de bine)

Cele mai mari întrebări fără răspuns ale filmului Dune explicate

Despre autor